Am avut un vis frumos. Mă ţineai în braţe, erai lipit de mine, pielea ta caldă mă învăluia într-o imbrăţişare sufocantă şi plină. Mă imbătai cu mirosul tău puternic. Senzaţia din mine m-a doborât într-o lentoare ameţitoare. Ai stat cu mine într-o îmbraţişare plenară, m-ai amorţit şi m-ai transpus. Am obosit ca să mă odihnesc în braţele tale grele şi dulci. Şi iar am ameţit.

Vreau să trăiesc într-un vis perpetuu şi să simt ca nu mi se intamplă nimic. Să zac şi să adorm aşa pentru totdeauna. Încerc să uit că trebuie să mă trezesc. Când deschid ochii şi ştiu că nu eşti, alunec în realitate ca să-mi cufund inima în gheaţă şi creierul în amorţeală.

Am visat doar ! Dar o sa vina iar seara când abia aştept să adorm. Să coboare iar visul în lumea mea şi să zbor în altă dimensiune. Să plutesc într-o imbrăţişare grea şi amnezică din care să nu mă trezeşti decât tu. Când o să fii, dacă o să fii, sper să fii. Dar ce bine că eşti. Să nu te dezlipeşti !

Cele mai frumoase îmbrăţişări sunt cele în care uiţi de tine. Nu mai exişti decât pentru a respira într-o stare în doi. Te confunzi când te cufunzi şi te întregeşti.

Pot să nu-mi doresc nimic de la tine decat să mă ţii în braţe. E cel mai frumos lucru pe care l-am simţit cu tine. Într-un top fără premiu şi numere de ordine, eşti nominalizat special “campion la îmbrăţişare”. Mi-ai oferit exact ce aşteptam. Linişte, protecţie, puţin amuzament şi în acelaşi timp, o încordare care îmi ciupeşte sinapsele a dorinţă.

Îmbrăţişările sunt marca unei relaţii. Ai stat puţin să analizezi cum te imbrăţişează cineva ? E incredibil cât de ofertantă e o atingere totală şi nu mă refer aici la cele în care nu avem haine pe noi.

Propun un experiment. Ia în braţe pe cineva. Analizează ce simţi. Cât de încordate îi sunt braţele. Cum şi le poziţionează în jurul tău. Cum ţine coatele, cum ţine palmele, se lasă cu toată greutatea pe tine, sau doar te atinge puţin cu umerii ? Îi simţi pieptul sau doar gâtul şi obrajii ? Ce te apasă cel mai tare din îmbrăţişare ?

Într-o umilă încercare de descriere a tipurilor de imbrăţişări experimentate până acum, spun că mi s-au parut foarte diferite şi mi-au revelat mult din persoana respectivă.

Cineva se sprijinea pe mine cu toată greutatea, îşi lăsa tot corpul pe mine, încât trebuia să mă înfig bine cu călcâiele în pământ ca să pot să-l susţin. Aşa a fost şi relaţia cu el. Eu eram sprijinul lui, toiagul lui, haina lui de vreme rea. Mă solicita şi mă apăsa până când oboseam. Când mi s-a terminat energia, m-am desprins şi m-am eliberat.

O altă imbrăţişare era ascuţită şi dură, simţeam coatele şi oasele mâinilor ca nişte cleşti. Parcă intram într-o cuşcă. E de inţeles pentru că era multa gelozie şi posesivitate la mijloc.

Ah, altă îmbrăţişare era substanţială la nivelul şoldurilor unde se emana o puternică presiune şi o caldură care îmi aducea sângele la punctul de fierbere. Recunosc acum că a fost cea mai « hot » experienţă fulger «ever». Uhm… A-hm!

Detalii prea personale? Cam.

Dar azi v-am luat şi pe voi in braţe. Pentru că am pastrat pentru sfârşit îmbrăţişarea mea preferată. GROUP HUG!

Aşe zice Woody Allen:

“Să iubeşti înseamnă să suferi. Ca să eviţi suferinţa, ar trebui să nu iubeşti. Dar, a iubi este a suferi, a nu iubi este tot a suferi, a suferi este, simplu, a suferi. Să fii fericit înseamnă să iubeşti. În concluzie, ca să fii fericit trebuie să suferi, ori suferinţa te face nefericit. Aşadar, ca să fii fericit, trebuie să iubeşti, sau să iubeşti să suferi ori să suferi din prea multă fericire.”