Vreau sa ma cert cu mine. Nu ma mai suport. Si nu mai vreau sa fiu eu. Nu stiu sa nu ma supar atunci cand nu trebuie sa ma supar. Nu sunt in stare sa nu fiu nervoasa. Nu ma pot abtine sa nu ma supar cu motiv. Pentru ca, da, am motiv dar ma supar. Ma supar cand ar trebui pur si simplu sa trec usor cu o gluma.

Sunt suparata ca nu am prieten. De ceva timp ma tot intreb de ce nu am. Am facut eu ceva gresit ? Pot sa fac ceva sa am ? Sa ma arunc in bratele urmatorului tip care se da la mine ?

Nu mai pot sa fac asta, acum sunt in stare sa judec corect si sa zic nu primului venit. Dar dupa ce primul venit dispare din peisaj, apare un al doilea ne-avenit. Si al treilea, si al patrulea, toti mi se par la fel.

Daca viitorul e la fel, ne intoarcem in trecut. Cu mintea si cu sufletul, daca mai poate duce saracu’ aceeasi arsura. E urat sa privesti inapoi, doare sa comemorezi niste intamplari care te-au ranit, si totusi le aduci in minte pentru ca stii ce urmeaza si stii ca esti acum in siguranta. Stii ca ar fi trebuit sa-ti treaca din moment ce te gandesti la ele dupa atata timp. Ce Dumnezeu ? doar a trecut atata timp, trebuie sa nu mai doara.

Din trecut nu gasesti decat aceleasi fiinte si aceleasi motive care te fac sa fugi, sa respingi. Nici macar first date-urile ratate nu mai au vreo sansa. Daca am zis nu atunci, acum as zice nu nu nu nu nu nu nu ! “nu mai vrea – a – a – a – a – au, nu !” vorba cantecului:

Nu, nu vreau sa ma mai gandesc la el, nu mi-a placut de la inceput, nu are rost sa ma mai vad cu el, nu ma intereseaza daca s-a schimbat sau nu, daca atunci a fost asa, acum nu poate fi decat sensibil diferit. Degeaba ma impingi catre el, catre o fantezie utopica, nu se va intampla. E un om care nu imi spune nimic care sa ma bucure. Ma ancoreaza prea tare in cotidian, mi se pare ca ma ingroapa impreuna cu el in realitate, nu se joaca, nu e proaspat, nu ma incarca.

Ce frumos ar fi sa fim impreuna, ca doi pensionari cu bani, la o cafenea in centru, vorbind despre legislatia comunitara si istoria Europei la un pahar de suc natural. Cat de delicios as zambi unei intorsaturi de fraza voit inteligenta, cat de mult m-ar incanta mimica lui radioasa starnita de emiterea unei pareri suficiente ? Nooot !!!

Stai sa-ti spun de ce ma chinui, de ce ma torturez singura cand stiu ca nu o sa mearga. Pentru ca vreau sa mearga si pentru ca imi asum vina nepotrivirii. Stiu, stiu, nu ma pot potrivi cu oricine, e firesc. Un om cu calitati evidente nu trebuie sa fie neaparat jumatatea mea. Jumatatea mea care se lasa atat de mult asteptata.

Poate nici nu exista, sau daca Dumnezeu a lasat-o pe pamant, incarnare barbateasca s-a prostit si s-a alterat atat de radical incat nu mai poate fi o jumatate intreaga. E o jumatate injumatatita, e o jumatate pe jumate in loc sa fie un om si jumatate cum mi-ar placea mie sa devina dupa ce ma cunoaste pe mine.

Vreau sa cunosc omul dintr-un om si jumatate, nu jumatatea jumatatii mele.

Nu sunt exigenta sau chitibusara, sa mor daca sunt ! Nu as putea sa fiu invinuita de asta. In schimb, ma tem ca barbatul meu, daca s-a nascut si daca a trait frumos ca sa ajunga sa ma cunoasca pe mine la apogeul lui uman, intre timp si-a dat calitatile care imi trebuiau mie pe defectele altcuiva.

Degeaba exista el acum si degeaba ajung sa-l cunosc, nu ma mai poate intregi. Ba din contra, mi-ar suge si mie din calitati, mi-ar lua din putere ca sa se completeze pe el. Ca sa devina o jumatate buna, in cautarea unei jumatati la fel de bune ca si el, in schimb eu o sa raman golita si sa nu mai fiu in stare sa caut.

Ar trebui sa ne inconjuram numai de oameni care ne imbogatesc. Nu mai suport oamenii care ma trag inapoi prin bezna carentei de idei. Furaciosii de idei care te blameaza si iti distrug intentia lansata din joaca in cazul in care indraznesti sa te aventurezi intr-o conversatie creativa.

Cat de nociva e interactiunea asta umana, te lovesti de oameni care iti darama o structura de gandire pe care tu o pretuiesti ca pe o floare care isi cauta mediul in care sa poata sa se desfaca frumos si sa ofere splendoare. Sau macar un glob de cristal sa o protejeze de gazul de la esapament care ii omoara fotosinteza.

“Il n’y a rien de si sot que de montrer sa peine aux autres. ” (George Sand, La petite Fadette)

O feminista adevarata dna Sand. Demn model de urmat. O “fomee” puternică care are mare dreptate cand spune ca nu trebuie sa ne aratăm suferinţa. Să nu ne plângem pentru nimic pentru că e o prostie. Dacă te plângi nu rezolvi nimic. Mai bine cauţi o solutie în loc să pierzi timpul plângându-ţi de milă.

Zi de zi mă lovesc de victime. Până şi eu mă victimizez acum pentru că sunt o victimă agasată cotidian.

Ieri de dimineaţă mă întâlnesc in drumul spre muncă cu un vecin cu care doar mă salutam. De data asta, tânărul avea chef de vorbă şi nu numai atat, mai avea şi acelaşi drum cu mine. Păi da, nu e nimic rău în a avea un tovarăş de drum, ştiu. Dar trebuie să ştiţi că drumul meu spre muncă dimineata, “sigurea” printre străini, e ritualul meu. Un fel de tabiet zilnic în care îmi recit mantrele şi mă programez mental pentru cum o sa fiu azi. Cânt în gând şi imi pun un film despre cum o să fie vacanţa următoare la mare, sau despre cum o să mă răzbun eu pe nenorocit, tot felul de planuri aducătoare sau sugătoare de energie. Sau nu mă gândesc şi nu recit nimic, stau intr-o amorţeală de total blankness, moţaind cu caştile pe urechi. Heavy night, last night ?

E timpul meu singură şi mi se intâmplă sa ocolesc cunoscuţi în metrou cu care aş putea vorbi, doar pentru că nu am chef sa mă deranjez. Poftim educatie! (Dacă aţi avut răbdare să citiţi până aici aberaţiile şi dacă vă întâlniţi cu mine în metrou, să veniti la mine să mă trageţi de urechi.)

Revenons à nos moutons, adică la vecinu’ meu de la parter, Jiji, care m-a abordat cu o “bună dimineaţa” vioaie. Ce i-aş mai bate pe oamenii bine dispuşi de dimineaţă! Parcă se trezesc fericiţi şi dacă ţie ţi-e somn şi vrei să dormi cu ochii deschişi, vin ei şi-ţi scot ochii cu cheful lor dă viaţă.

Jiji m-a chilărit tot drumul cu remarce despre clasa politică, situaţia socială, cât de greu e să trăieşti în ziua de azi, că drumurile sunt infecte şi că de la anu’ electoral ni se trage totul (ha!), că shefu’ francez a lu’ frasu’ e un meschin care îşi chinuie angajaţii pe un salariu de nimic, că de-aia au facut şi aia grevă la Dacia, da’ vezi macar ei au castigat! na!…

Peroraţie de genul “eu centrez, eu dau cu capu’”. Ce poziţie să adopt în conversaţia asta sublimă de pensionar la coadă la poştă? Poziţia ghiocel (capul plecat de om abatut). Am aprobat toata inşiruirea de necazuri pentru că nu mă pot abţine să nu empatizez. Şi uite-aşa empatizând din politeţe am ajuns la birou direct obosită şi deprimată .

Să nu ne mai plângem, că la tăţi ni-i greu.

Ce mă enervează că mă enervez şi uite-aşa mă plâng pentru că vă plângeţi.

Zâmbiţi şi fiţi frumoşi! Viaţa e prea scurtă ca să o pierzi cautându-i defectele.

AMY WINEHOUSE Me & Mr Jones

Nobody stands in between me and my man, it’s me And Mr Jones

What kind of fuckery is this?
You made me miss the Slick Rick gig
You thought I didn’t love you when I did
Can’t believe you played me out like that

No you ain’t worth guest list
Plus one of all them girls you kiss
You can’t keep lying to yourself like this
Can’t believe you played yourself like this

Rulers one thing but come Brixton
Nobody stands in between me and my man
‘Cause it’s me and Mr Jones

What kind of fuckery are we?
Nowadays you don’t mean dick to me
I might let you make it up to me
Who’s playing Saturday?

What kind of fuckery are you?
Side from Sammy you’re my best black Jew
But I could swear that we were through
I still want to wonder ’bout the things you do

Mr Destiny 9 and 14
Nobody stands in between me and my man
‘Cause it’s Me and Mr Jones